Ein Bokek, locul situat la cea mai mica altitudine. Apa marii este atat de sarata incat te tine la suprafata.

Recent am fost in Israel si am avut ocazia sa merg in locatia situata la cea mai mica altitudine din lume. Ein Bokek se afla la 360 metri sub nivelul marii. Sunt cateva locuri in lumea asta in care vrei sa ajungi pentru ca se vorbeste la superlativ despre ele. Cel mai inalt munte, cel mai vestic punct, cea mai frumoasa capitala, cel mai vizitat monument, etc.

Am auzit prima data de Ein Bokek la geografia fizica cum ca ar fi punctul situat la cea mai joasa altitudine. Se intampla in clasa a 9-a. Nu credeam atunci ca o sa ajung aici. Iata ca s-a intamplat acest lucru.

Ein Bokek

Pe mine ma intereseaza si „de ce” este cel mai jos. Deoarece se afla intr-o despresiune tectonica alungita, formata prin departarea Placii Arabe spre nord-est fata de Placa Africana. Acest „sant” tectonic se intinde de-a lungul Iordanului pana la Marea Moarta pe o distanta de 120 km. Daca aceasta depresiune ar fi comunicat cu oceanul planetar, ar fi fost inundata.

Cand ajungi acolo, poti remarca niste „coline” inalte, situate la vest de Ein Bokek. Ai zice, wow, ce inalti sunt muntii acestia! De fapt, ei depasesc cu putin nivelul marii. Spre exemplu, Masada (loc al rezistentei evreilor impotriva romanilor acum mai bine de 2000 de ani), care este situata pe o astfel de colina in apropiere de Ein Bokek, se afla la o altitudine de numai 60 de metri deasupra nivelului marii. Absolut fascinant.

Ein Bokek este si resort turistic. Poti veni aici ca sa faci baie in mare. Apa este atat de sarata, incat te tine la suprafata. Trebuie sa ai grija sa nu iti intre sarea in ochi. Pe fundul apei, poti vedea graunte de sare. Cand iesi din mare, ai senzatia ca te-ai dat cu ceva uleios pe piele, foarte sarat.

Temperatura apei este foarte ridicata, chiar si in ianuarie.

DCIM100GOPROGOPR1144.JPG

Plaja de la Ein Bokek este publica. Asa ca, poti sta la plaja fara sa platesti nimic. Exista si dusuri. Asta ca sa scapi de sare dupa ce iesi din apa.

In prezent se lucreaza pe malul israelian. Se amenajeaza piste pentru biciclisti, plaje, drumuri, unitati de primire turistica si se planteaza palmieri.

Lasă un comentariu